Pentru mulți, ziua nunții rămâne una dintre cele mai frumoase amintiri ale vieții: rudele adunate, lumânările aprinse, cununiile, emoția mirilor. Dincolo de sărbătoarea de familie, în biserică se petrece însă ceva mai adânc. Doi oameni care se iubesc își aduc iubirea înaintea lui Dumnezeu, iar El o binecuvântează și o face trainică.
Această cateheză arată de ce nunta este una dintre cele șapte Sfinte Taine, cum se desfășoară slujba și ce înseamnă fiecare dintre semnele ei, ca s-o puteți trăi, ca miri, ca nași sau ca invitați, cu înțelegere și cu rugăciune.
De ce nunta este o Sfântă Taină
Căsătoria nu a fost inventată de oameni. Dumnezeu a rânduit-o la creație, când i-a făcut pe om bărbat și femeie și i-a binecuvântat (Facerea 1, 27-28; 2, 18-24). Mântuitorul Hristos a cinstit-o cu prezența Sa la nunta din Cana Galileii, unde a prefăcut apa în vin, săvârșind acolo cea dintâi minune (Ioan 2, 1-11). El a arătat totodată că unirea bărbatului cu femeia este pe viață: „ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă” (Matei 19, 6).
Sfântul Apostol Pavel duce această învățătură până la capăt: iubirea dintre soț și soție este chip al iubirii dintre Hristos și Biserică, iar despre căsătorie spune că este o „taină mare” (Efeseni 5, 25-32). De aceea Biserica Ortodoxă numără nunta între Sfintele Taine. În ea, harul Duhului Sfânt îi unește pe miri nu doar în fața oamenilor, ci înaintea lui Dumnezeu, sfințește iubirea lor și le dă putere să rămână credincioși, să se ajute și să-și crească copiii în credință.
Voința liberă și nesilită a mirilor este condiția fără de care nu poate exista căsătorie. Totuși, în tradiția ortodoxă, Taina nu se săvârșește prin simpla lor înțelegere, ci prin binecuvântarea și rugăciunea Bisericii, rostite de preot: Dumnezeu este Cel care îi unește, iar mirii primesc această unire ca pe un dar.
Căsătoria civilă, încheiată la starea civilă, este un contract recunoscut de lege, iar Biserica o cere înainte de cununia religioasă. Ea nu ține însă locul Tainei. La starea civilă, doi oameni se angajează unul față de celălalt; în biserică, ei primesc binecuvântarea și harul lui Dumnezeu pentru drumul pe care îl încep împreună.
Acest început al minunilor l-a făcut Iisus în Cana Galileii și Și-a arătat slava Sa; și ucenicii Săi au crezut în El.
Cum se desfășoară slujba
Slujba are două părți, care astăzi se săvârșesc una după alta: logodna și cununia propriu-zisă. Ea are loc în biserică, de obicei după Sfânta Liturghie, ca nunta să fie o bucurie a întregii comunități.
- Logodna cu inelele. În pronaos sau în fața ușilor bisericii, preotul îi binecuvântează pe miri, le dă lumânări aprinse și se roagă pentru ei. Apoi binecuvântează inelele și îi însemnează cu ele pe miri, spunând: „Se logodește robul lui Dumnezeu (numele) cu roaba lui Dumnezeu (numele), în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”, iar nașii le schimbă de trei ori între ei. Inelul, cerc fără sfârșit, arată iubirea, credincioșia și legătura care nu se rupe; schimbarea lor spune că de acum fiecare se dăruiește celuilalt.
- Intrarea și rugăciunile. Mirii sunt conduși în mijlocul bisericii, în fața unei mese pe care stau Sfânta Evanghelie, Crucea, cununiile și lumânările. Preotul rostește rugăciuni lungi, în care pomenește perechile binecuvântate din Scriptură și cere pentru miri pace, iubire, înțelegere, copii și o viață curată.
- Punerea cununiilor. Preotul face cu cununiile semnul Sfintei Cruci asupra mirilor și le așază pe capetele lor, întâi mirelui, apoi miresei, spunând: „Se cunună robul lui Dumnezeu (numele) cu roaba lui Dumnezeu (numele)…”. Apoi îi binecuvântează de trei ori, cu cuvintele psalmului: „Doamne, Dumnezeul nostru, cu mărire și cu cinste încununează-i pe dânșii” (Psalmul 8, 5). Acesta este momentul central al Tainei.
- Apostolul și Evanghelia. Se citește din Epistola către Efeseni, despre iubirea dintre soți ca iubirea dintre Hristos și Biserică (Efeseni 5, 20-33), și Evanghelia nunții din Cana (Ioan 2, 1-11).
- Paharul comun. După ectenie și rugăciunea „Tatăl nostru”, preotul binecuvântează un pahar cu vin, din care mirii gustă pe rând, de trei ori. De acum vor împărți totul: bucuriile și necazurile, lipsurile și belșugul.
- Dansul Isaiei. Preotul, ținând Evanghelia, îi conduce pe miri și pe nași de trei ori în jurul mesei, în timp ce se cântă „Isaie, dănțuiește”, „Sfinților mucenici” și „Mărire Ție, Hristoase Dumnezeule”. La sfârșit cununiile sunt ridicate, iar preotul se roagă ca Dumnezeu să primească aceste cununi în Împărăția Sa; mirii primesc apoi binecuvântarea de încheiere.
Ce înseamnă cununiile și ocolirea mesei
Cununiile, numite și coroane, au mai multe înțelesuri, pe care le explică Părinții Bisericii. Ele sunt mai întâi cununi de cinste: mirii sunt încoronați ca un împărat și o împărăteasă, care primesc în grijă o mică împărăție, casa și familia lor, și cărora Dumnezeu le dă puterea de a da viață. Sunt apoi cununi de biruință, ca ale celor care au păstrat curăția și s-au pregătit cu vrednicie pentru această zi. Și sunt, în sfârșit, cununi ale mucenicilor: căsătoria cere jertfă de sine, răbdare și renunțare la egoism. De aceea, în timpul ocolirii mesei, se cântă tocmai sfinților mucenici, care s-au încununat prin credincioșia lor.
Ocolirea de trei ori a mesei este un drum făcut împreună, în urma lui Hristos, al Cărui Cuvânt este purtat înainte de preot în Evanghelie. Cercul arată veșnicia legământului, iar numărul trei ne amintește de Sfânta Treime. Cântarea „Isaie, dănțuiește” vestește bucuria întrupării Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria, după proorocia lui Isaia (Isaia 7, 14): nunta se bucură de viața care vine de la Dumnezeu și de rodul binecuvântat al iubirii.
Lumânările aprinse arată lumina lui Hristos, care trebuie să călăuzească viața noastră, și curăția cu care mirii pornesc la drum. Iar faptul că totul se petrece în fața Evangheliei și a Crucii spune limpede pe ce temelie se zidește noua familie: pe cuvântul lui Hristos, ca pe stâncă (Matei 7, 24-25).
Căsătoria, icoană a lui Hristos și a Bisericii
Apostolul care se citește la nuntă începe cu un îndemn adresat amândurora: să se supună unul altuia în frica lui Hristos (Efeseni 5, 21). Bărbatul este chemat să-și iubească soția așa cum Hristos a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, iar soția să-și cinstească soțul. Nu este vorba de stăpânire, ci de o întrecere în dăruire: fiecare caută binele celuilalt înaintea binelui său. Așa cum Hristos și Biserica sunt un singur trup, soții devin „un trup” (Facerea 2, 24; Efeseni 5, 31): o unire nu doar a trupurilor, ci a întregii vieți.
Părintele Dumitru Stăniloae arată că, prin Taina Nunții, iubirea firească dintre bărbat și femeie este ridicată în iubirea lui Hristos, curățită de egoism și făcută drum spre desăvârșire și spre viața veșnică. De aceea Biserica privește căsătoria ca unică și o binecuvântează ca legământ pentru toată viața, nu ca pe un contract pe termen. Ea cinstește în chip deosebit credincioșia celor care, rămași văduvi, își păstrează iubirea pentru soțul adormit, dar îngăduie, cu înțelegere, și o nouă căsătorie (1 Corinteni 7, 39).
Semnele Tainei pe scurt
Inelele
Iubire fără sfârșit, credincioșie și dăruire reciprocă.
Lumânările
Lumina lui Hristos, care călăuzește noua familie.
Cununiile
Cinste, biruință și jertfa de sine a iubirii.
Apostolul și Evanghelia
Hristos și Biserica, chipul căsniciei; minunea din Cana.
Paharul comun
O singură viață, împărțită în bucurii și în necazuri.
Dansul Isaiei
Drumul împreună în urma lui Hristos și bucuria vieții.
Nașii: martori și părinți duhovnicești
Nașii nu sunt doar invitați de onoare. Ei sunt martorii legământului făcut înaintea lui Dumnezeu și, într-un fel, chezașii lui: țin lumânările, schimbă inelele, însoțesc mirii la ocolirea mesei. După nuntă, ei rămân pentru tânăra familie un fel de părinți duhovnicești: o sfătuiesc, se roagă pentru ea, o ajută la nevoie și, când apar neînțelegeri, încearcă să aducă pacea. De multe ori, aceiași nași devin apoi nașii de botez ai copiilor.
De aceea se cuvine ca nașii să fie creștini ortodocși, care trăiesc credința și pot da un exemplu bun. Se obișnuiește ca, la fel ca mirii, să se pregătească și ei prin spovedanie, după îndrumarea duhovnicului.
Și mirii se pregătesc nu doar pentru petrecere, ci pentru Taină: prin rugăciune, prin spovedanie și, după îndrumarea duhovnicului, prin Sfânta Împărtășanie. Invitații, la rândul lor, sunt chemați să nu fie simpli spectatori: să se roage pentru miri, să păstreze liniștea și să lase deoparte telefoanele în timpul slujbei.
Ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă.
Întrebări frecvente
Suntem căsătoriți civil de mai mulți ani. Ne mai putem cununa?
Da, și Biserica se bucură de aceasta. Nu este niciodată „prea târziu” pentru binecuvântarea lui Dumnezeu. Vorbiți cu preotul, care vă ajută să vă pregătiți, inclusiv prin spovedanie.
Unul dintre noi nu este ortodox. Ce facem?
În diaspora, aceasta este o situație des întâlnită. Biserica are o rânduială pentru căsătoriile mixte, iar preotul vă explică ce se cere în cazul vostru și ce înseamnă aceasta pentru botezul și creșterea copiilor. Discutați cu el din timp.
Ce se întâmplă la o a doua căsătorie?
Idealul Bisericii este o singură căsătorie pentru toată viața. Când o căsnicie s-a destrămat sau unul dintre soți a murit, Biserica binecuvântează, din iconomie, adică din purtare de grijă pentru om, și a doua căsătorie, după o slujbă mai simplă, care cuprinde și rugăciuni de pocăință. După canoanele Bisericii, nu se binecuvântează mai mult de trei căsătorii. Dacă a existat o cununie religioasă anterioară, desfacerea ei se lămurește la episcopie. Fiecare situație se discută personal și fără teamă cu preotul, care cere binecuvântarea episcopului.
Putem face fotografii în timpul slujbei?
Întrebați preotul dinainte. De obicei este bine ca o singură persoană să fotografieze, discret, iar ceilalți invitați să fie cu totul prezenți la rugăciune.
Concluzie
Nunta nu este sfârșitul unei povești de dragoste, ci începutul unui drum pe care doi oameni îl fac împreună cu Hristos. Cununiile se ridică de pe capetele mirilor la sfârșitul slujbei, dar harul primit rămâne și îi însoțește toată viața, în casa lor, care este chemată să devină o „mică biserică”.
Despre viața soților, a părinților și a copiilor după nuntă puteți citi în cateheza Familia creștină. Dacă vă pregătiți de cununie, preotul vă așteaptă cu drag.
Surse și lecturi suplimentare
- Biblia sau Sfânta Scriptură, ediția Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Trimiterile din această cateheză: Facerea 1, 27-28; 2, 18-24; Psalmul 8, 5; Isaia 7, 14; Matei 7, 24-25; 19, 6; Ioan 2, 1-11; 1 Corinteni 7, 39; Efeseni 5, 20-33.
- Sfântul Simeon al Tesalonicului, scrierea despre cinstita nuntă, din tâlcuirea Sfintelor Taine.
- Pr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, capitolul despre Taina Nunții.
- Slujba Logodnei și a Cununiei, în Molitfelnicul Bisericii Ortodoxe Române.
