La fiecare Sfântă Liturghie rostim împreună Crezul, iar primele lui cuvinte sunt: „Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul”. Le spunem atât de des, încât uneori nu ne mai oprim asupra lor. Și totuși, în ele se află temelia întregii noastre credințe: există Cineva de la Care vine tot ce există, iar Acesta nu este o forță oarbă, ci un Tată.
Simbolul credinței a fost formulat de Sfinții Părinți la primele două Sinoade Ecumenice, de la Niceea (325) și de la Constantinopol (381), iar Biserica Ortodoxă îl mărturisește neschimbat de atunci. Această cateheză explică primul lui articol: cum Îl putem cunoaște pe Dumnezeu, cum este El, ce înseamnă că a făcut „cerul și pământul, cele văzute și cele nevăzute” și cum poartă grijă de lume și de fiecare dintre noi.
Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute.
Cum Îl cunoaștem pe Dumnezeu
Omul a căutat dintotdeauna un răspuns la întrebarea: de unde vine lumea și care este rostul ei? Sfânta Scriptură ne spune că Dumnezeu S-a lăsat cunoscut mai întâi prin lucrurile pe care le-a făcut. Ordinea și frumusețea creației, legile care țin universul, viața cu toată bogăția ei vorbesc despre un Creator înțelept; Sfântul Apostol Pavel arată că puterea și dumnezeirea Lui cea nevăzută se pot vedea, cu mintea, din făpturile Sale (Romani 1, 20). Tot așa, conștiința din inima fiecărui om, glasul care ne spune ce este bine și ce este rău, ne îndreaptă spre Cel care a sădit-o în noi (Romani 2, 14-15).
Această cunoaștere naturală este însă limitată. De aceea Dumnezeu S-a descoperit Însuși oamenilor: prin patriarhi și prooroci, în Vechiul Testament, și pe deplin prin Fiul Său, Iisus Hristos, prin Care Dumnezeu ne-a grăit în chip deplin (Evrei 1, 1-2). Ceea ce știm sigur despre Dumnezeu știm din această descoperire dumnezeiască, păstrată de Biserică în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție.
Părinții Bisericii ne învață totodată smerenia: Dumnezeu este mai presus de tot ce putem gândi. Sfântul Ioan Damaschin spune că știm că Dumnezeu este, dar nu putem cuprinde ce este El în ființa Lui. Biserica Ortodoxă face aici o deosebire importantă, formulată mai ales de Sfântul Grigorie Palama și întărită de sinoadele de la Constantinopol din secolul al XIV-lea: ființa lui Dumnezeu rămâne cu totul necunoscută și neîmpărtășită oricărei făpturi, dar Dumnezeu iese în întâmpinarea noastră prin lucrările (energiile) Sale necreate: iubirea, harul, lumina și puterea Sa. Prin ele Dumnezeu Se face cunoscut cu adevărat și Se dăruiește omului, care devine „părtaș dumnezeieștii firi” după har (2 Petru 1, 4), fără să devină vreodată Dumnezeu după ființă. De aceea Îl cunoaștem prin lucrările Sale, prin iubirea Sa față de noi și, mai ales, prin rugăciune și prin viața în Biserică, în Sfintele Taine.
Cum este Dumnezeu: Unul în Treime, Tată și Atotțiitor
Mărturisim un singur Dumnezeu, dar nu un Dumnezeu singuratic. El este Unul în ființă și întreit în Persoane (ipostasuri): Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, Sfânta Treime cea de o ființă și nedespărțită. Mântuitorul Însuși a poruncit Apostolilor să boteze „în numele” – la singular, un singur nume – „Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Matei 28, 19). Cele trei Persoane nu sunt trei dumnezei și nici trei chipuri de manifestare ale aceleiași persoane: fiecare este deplin Dumnezeu, toate trei au aceeași ființă, aceeași voință și aceeași lucrare, sunt deopotrivă veșnice și egale în cinste. Ele se deosebesc numai prin însușirile lor personale: Tatăl este nenăscut, Fiul Se naște din veci din Tatăl, iar Duhul Sfânt purcede din veci din Tatăl (Ioan 15, 26). Tatăl este astfel izvorul dumnezeirii, fără ca Fiul și Duhul să fie mai prejos de El sau să fi existat vreodată un „timp” fără Ei. De aceea Crezul începe cu Tatăl și continuă apoi cu Fiul (vezi cateheza Despre Dumnezeu-Fiul) și cu Duhul Sfânt (vezi Despre Dumnezeu-Duhul Sfânt).
Numele de Tată spune mai întâi legătura veșnică dintre Tatăl și Fiul. Dar, prin Hristos, Dumnezeu ne primește și pe noi ca fii, de aceea ne învață Mântuitorul să ne rugăm: „Tatăl nostru, Care ești în ceruri” (vezi cateheza Rugăciunea Domnească). Cuvântul Atotțiitor arată că El le ține pe toate în mâna Sa: nimic din ce există nu se află în afara puterii și a grijii Lui.
Din Scriptură cunoaștem câteva dintre însușirile lui Dumnezeu:
- este veșnic și neschimbător: nu are început și nici sfârșit și rămâne credincios făgăduințelor Sale;
- este atotputernic, atotștiutor și pretutindeni de față: nimic nu-I este cu neputință, nimic nu-I este ascuns, nicăieri nu suntem departe de El (Psalmul 138);
- este preaînțelept și sfânt: toate le face cu rost și urăște răul;
- este drept și, mai presus de toate, iubire: „Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4, 8). Dreptatea Lui nu este răzbunare, ci grija ca binele să biruiască.
Făcătorul cerului și al pământului
„La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul” (Facerea 1, 1). Lumea nu este veșnică și nu a apărut la întâmplare: Dumnezeu a adus-o la existență din nimic, nu pentru că ar fi avut nevoie de ea, ci din bunătate, ca să împărtășească și altora din viața și bucuria Sa. La creație lucrează toată Sfânta Treime: Tatăl face toate prin Fiul, Cuvântul Său, în Duhul Sfânt (Ioan 1, 3; Facerea 1, 2).
Cartea Facerii descrie creația ca pe o lucrare rânduită, în „zile”, de la lumină până la om, iar după fiecare lucrare repetă: „și a văzut Dumnezeu că este bine” (Facerea 1). Materia, trupul, natura nu sunt rele în sine; răul nu vine de la Dumnezeu, ci din libertatea folosită împotriva Lui. Creștinul privește de aceea lumea cu recunoștință și o îngrijește ca pe un dar încredințat, nu ca pe un bun pe care îl poate risipi.
Crezul adaugă: „al tuturor celor văzute și nevăzute”. Pe lângă lumea pe care o vedem, Dumnezeu a creat și o lume nevăzută, a duhurilor, despre care vorbim în cele ce urmează.
Lumea nevăzută: îngerii
Îngerii sunt duhuri create de Dumnezeu, fără trup, înzestrate cu minte, voință și libertate. Numele lor înseamnă „vestitori”: ei slăvesc neîncetat pe Dumnezeu și Îi slujesc la mântuirea oamenilor (Evrei 1, 14). În Scriptură îi vedem aducând vești de la Dumnezeu, ca Arhanghelul Gavriil la Buna Vestire (Luca 1, 26-38), ocrotind și călăuzind oamenii. Sfântul Dionisie Areopagitul vorbește despre nouă cete îngerești: Serafimii, Heruvimii, Scaunele, Domniile, Puterile, Stăpâniile, Începătoriile, Arhanghelii și Îngerii.
Biserica învață că fiecare credincios are un înger păzitor, după cuvântul Domnului despre cei mici, ai căror îngeri văd pururea fața Tatălui ceresc (Matei 18, 10). Chiar în rugăciunile de dinaintea Botezului, preotul cere ca Dumnezeu să însoțească viața celui ce se botează cu un înger luminat. De aceea ne rugăm și îngerului nostru, mai ales seara și dimineața.
Unii dintre îngeri, din mândrie, s-au îndepărtat de Dumnezeu și au devenit duhuri rele, demonii. Ei îl ispitesc pe om, dar nu au putere să-l silească la păcat: cine se ține de Hristos prin rugăciune, prin Taine și prin smerenie nu are de ce să se teamă. Credința ortodoxă nu cultivă frica de diavol, ci încrederea în Cel care l-a biruit.
Omul, creat după chipul lui Dumnezeu
Încununarea creației este omul. Despre el Scriptura spune că Dumnezeu S-a sfătuit: „Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră” (Facerea 1, 26). Omul a fost plămădit din țărâna pământului și a primit suflare de viață de la Dumnezeu (Facerea 2, 7): este trup și suflet, legătura dintre lumea văzută și cea nevăzută. Bărbatul și femeia sunt create cu aceeași demnitate, unul pentru altul (Facerea 1, 27; 2, 18-24).
Părinții Bisericii fac o deosebire frumoasă. Chipul lui Dumnezeu este darul primit de fiecare om: mintea, libertatea, capacitatea de a iubi și de a intra în comuniune cu Dumnezeu. Asemănarea este chemarea, ținta spre care mergem: să devenim tot mai asemenea lui Dumnezeu prin har și prin străduința noastră, în sfințenie. Chipul nu se pierde niciodată, de aceea orice om, oricât de căzut, are o demnitate pe care nu i-o poate lua nimeni.
Primii oameni au ales însă să se despartă de Dumnezeu prin neascultare (Facerea 3). Chipul s-a întunecat, iar în lume au intrat suferința și moartea (Romani 5, 12). Dar Dumnezeu nu l-a părăsit pe om: încă de atunci i-a făgăduit un Mântuitor (Facerea 3, 15), pe Fiul Său. Despre urmările păcatului și vindecarea lor vorbește și cateheza Despre păcat.
Purtarea de grijă a lui Dumnezeu
Dumnezeu nu a creat lumea pentru a o lăsa apoi în voia ei. El o ține în existență și o călăuzește spre bine; această lucrare se numește Pronie sau Providență. Mântuitorul ne arată cât de aproape este de noi grija Tatălui: păsările cerului nu seamănă și nu seceră, și totuși El le hrănește (Matei 6, 26); nicio vrabie nu cade fără știrea Lui, iar perii capului nostru sunt toți numărați (Matei 10, 29-30).
Pronia nu desființează libertatea omului. Dumnezeu nu ne mișcă precum pe niște păpuși, ci lucrează împreună cu noi, ne îndeamnă, ne ajută și ne îndreaptă. El nu voiește răul și nu îl face, dar uneori îl îngăduie, pentru că ne-a lăsat liberi, și știe să scoată și din el un bine (Facerea 50, 20; Romani 8, 28).
Când trecem prin încercări, nu înțelegem întotdeauna rostul lor. Credința nu ne cere să le explicăm pe toate, ci să ne încredem că suntem în mâinile unui Tată. De aici se nasc rugăciunea, liniștea și curajul creștinului: putem lucra cu toată puterea, lăsând rezultatul în grija lui Dumnezeu. Despre cum vorbim cu El citiți și cateheza Despre rugăciune.
Cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire.
Întrebări frecvente
Se contrazic credința în Creație și știința?
Nu. Scriptura nu este un manual de fizică sau de biologie; ea ne spune Cine a făcut lumea și de ce. Știința cercetează cum funcționează lumea creată. Mulți oameni de știință au fost și sunt credincioși, iar cercetarea atentă a naturii poate deveni un motiv de uimire în fața înțelepciunii Creatorului.
Dacă Dumnezeu este bun, de ce există suferință?
Suferința nu a fost voită de Dumnezeu, ci a intrat în lume odată cu păcatul. Dumnezeu nu a înlăturat-o printr-un gest de putere, ci a luat-o asupra Sa în Fiul Său răstignit și a biruit-o prin Înviere. În încercări nu suntem singuri; iar pentru întrebările care ne apasă, o discuție cu preotul poate ajuta.
De ce Îl numim pe Dumnezeu „Tată”?
Pentru că așa ne-a descoperit Hristos: El este Fiul veșnic al Tatălui și ne-a dăruit și nouă, prin Botez, să fim fii ai lui Dumnezeu după har (Galateni 4, 4-7). Numele de Tată nu spune că Dumnezeu ar fi bărbat, ci că El este izvorul vieții și ne iubește ca un părinte.
Cum mă pot ruga îngerului păzitor?
În Ceaslov și în cărțile de rugăciuni există rugăciuni către îngerul păzitor, la rugăciunile de dimineață și de seară. Le puteți spune și cu cuvintele dumneavoastră, cerându-i să vă ocrotească și să vă îndrepte spre bine. Copiii învață ușor aceste rugăciuni scurte.
Concluzie
Primul articol al Crezului ne spune cine suntem și de unde venim: nu un produs al întâmplării, ci făpturi dorite și iubite de un Tată atotputernic, Care a făcut cerul și pământul și nu încetează să poarte grijă de ele. Din această credință se nasc recunoștința pentru darurile vieții, respectul pentru fiecare om și pentru creație, și liniștea celui care știe că nu este lăsat singur.
Vă așteptăm să mărturisim împreună această credință la Sfânta Liturghie.
Surse și lecturi suplimentare
- Biblia sau Sfânta Scriptură, ediția Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Trimiterile din această cateheză: Facerea 1; 1, 1; 1, 2; 1, 26-27; 2, 7; 2, 18-24; 3; 3, 15; 50, 20; Psalmul 138; Matei 6, 26; 10, 29-30; 18, 10; 28, 19; Luca 1, 26-38; Ioan 1, 3; 15, 26; Romani 1, 20; 2, 14-15; 5, 12; 8, 28; Galateni 4, 4-7; Evrei 1, 1-2; 1, 14; 2 Petru 1, 4; 1 Ioan 4, 8.
- Simbolul de credință niceo-constantinopolitan (Sinoadele Ecumenice I și II, Niceea 325 și Constantinopol 381), articolul 1.
- Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica (Expunere exactă a credinței ortodoxe).
- Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântările teologice.
- Sfântul Dionisie Areopagitul, Despre ierarhia cerească.
- Sfântul Grigorie Palama, Triade în apărarea sfinților isihaști.
- Molitfelnicul Bisericii Ortodoxe Române (rugăciunile de dinaintea Botezului).
- Pr. prof. Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, vol. I.
