Aproape fiecare slujbă ortodoxă începe cu o rugăciune către Duhul Sfânt: „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului…”. Și totuși, dintre cele trei Persoane ale Sfintei Treimi, despre Duhul Sfânt știm adesea cel mai puțin. Nu Îl vedem întrupat, ca pe Fiul, și nu Îl numim cu un nume atât de apropiat ca acela de Tată. Lucrarea Lui este însă peste tot în viața Bisericii și în viața fiecărui creștin.
Această cateheză explică articolul 8 al Crezului: cine este Duhul Sfânt, de unde purcede, cum S-a pogorât asupra Apostolilor și cum ne sfințește astăzi.
Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Duhul Sfânt este Dumnezeu
Duhul Sfânt nu este o putere impersonală sau o simplă însușire a lui Dumnezeu, ci o Persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu adevărat, de o ființă cu Tatăl și cu Fiul. Articolul 8 al Crezului a fost formulat la Sinodul II Ecumenic de la Constantinopol (381), când unii învățau că Duhul ar fi doar o creatură. Biserica a răspuns cu trei mărturisiri: El este Domnul, nu o slugă; este de viață Făcătorul, adică izvor de viață, cum numai Dumnezeu poate fi; și este împreună închinat și slăvit cu Tatăl și cu Fiul.
Scriptura arată limpede acest adevăr. La început, Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor (Facerea 1, 2). Mântuitorul trimite pe Apostoli să boteze „în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Matei 28, 19), punându-L pe Duhul alături de Tatăl și de Fiul. Sfântul Apostol Petru îi spune lui Anania că, mințind pe Duhul Sfânt, a mințit pe Dumnezeu (Faptele Apostolilor 5, 3-4). Sfântul Pavel arată că Duhul cercetează până și adâncurile lui Dumnezeu (1 Corinteni 2, 10-11) și încheie una dintre epistole cu binecuvântarea pe care o auzim și la Liturghie: harul Domnului Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu-Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh (2 Corinteni 13, 13).
Sfântul Vasile cel Mare a scris o carte întreagă, Despre Duhul Sfânt, pentru a apăra această credință. De aceea, în rugăciunile Bisericii, slava se aduce întotdeauna deodată: „Tatălui și Fiului și Sfântului Duh”.
„Care din Tatăl purcede”
Fiul Se naște din Tatăl, iar Duhul Sfânt purcede din Tatăl. Ambele sunt veșnice și ambele sunt taine pe care mintea omenească nu le poate cuprinde; Biserica nu a încercat să explice cum anume diferă nașterea de purcedere, ci a păstrat cuvintele primite de la Hristos Însuși: „Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine” (Ioan 15, 26).
În același verset Mântuitorul face o deosebire importantă. Una este purcederea veșnică a Duhului din Tatăl, care privește viața Sfintei Treimi înainte de veci; alta este trimiterea Duhului în lume, în timp, de către Fiul și de către Tatăl (Ioan 14, 26), pentru mântuirea noastră. Tatăl este singurul izvor al dumnezeirii, iar Fiul și Duhul sunt deopotrivă din El, fiecare în felul Său.
Biserica Ortodoxă rostește de aceea Crezul exact cum l-au formulat Sinoadele Ecumenice. În Apus, mai târziu, s-a adăugat la acest articol expresia „și de la Fiul” (în latină Filioque), pe care Biserica Ortodoxă nu a primit-o. Despre această deosebire se poartă dialog între Biserici; pentru credinciosul ortodox, este important să știe că noi mărturisim Crezul în forma lui originară.
„Care a grăit prin prooroci” și Cincizecimea
Duhul Sfânt a lucrat în lume de la început. El i-a insuflat pe prooroci să vestească venirea lui Mesia, iar Scriptura întreagă a fost scrisă sub insuflarea Lui. La Buna Vestire, Fiul S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria; la Botezul Domnului, Duhul S-a pogorât asupra lui Hristos în chip de porumbel.
Înainte de Pătimire, Mântuitorul le-a făgăduit ucenicilor că nu îi va lăsa singuri: le va trimite pe Mângâietorul, Care îi va călăuzi la tot adevărul (Ioan 16, 13). Această făgăduință s-a împlinit la Cincizecime, la cincizeci de zile după Înviere. Pe când Apostolii erau adunați la un loc, s-a auzit un vuiet ca de vânt puternic, iar peste fiecare dintre ei s-au așezat limbi ca de foc; s-au umplut toți de Duhul Sfânt și au început să vestească pe Hristos în limbile tuturor popoarelor de față (Faptele Apostolilor 2, 1-4). În aceeași zi, aproape trei mii de oameni s-au botezat (Faptele Apostolilor 2, 41).
De aceea Cincizecimea, Rusaliile, este numită ziua de naștere a Bisericii. Duhul Sfânt nu a venit doar pentru o clipă, ci rămâne în Biserică până la sfârșitul veacurilor. Din acea zi, tot ce face Biserica, rugăciunea, propovăduirea, Sfintele Taine, se face în Duhul Sfânt. Tot El păzește Biserica în adevăr: Apostolii, adunați în sinod la Ierusalim, și-au început hotărârea cu cuvintele „părutu-s-a Duhului Sfânt și nouă” (Faptele Apostolilor 15, 28), iar Sinoadele Ecumenice au mărturisit credința în același Duh. De aceea, în fiecare Taină, Biserica Îl cheamă pe Duhul Sfânt să Se pogoare și să lucreze; această chemare se numește epicleză.
Unde întâlnim lucrarea Duhului Sfânt
Botezul
Ne naștem din nou „din apă și din Duh” (Ioan 3, 5). Vezi cateheza Botezul.
Mirungerea
Primim „Pecetea darului Duhului Sfânt”, ca să trăim ca membri vii ai Bisericii.
Sfânta Liturghie
Preotul Îl cheamă pe Duhul Sfânt să prefacă pâinea și vinul în Trupul și Sângele lui Hristos. Vezi Sfânta Liturghie.
Spovedania
Prin Duhul Sfânt, dat Apostolilor după Înviere, Hristos iartă păcatele celor care se pocăiesc (Ioan 20, 22-23). Vezi Pocăința.
Preoția
Prin hirotonie, Duhul Sfânt dăruiește harul slujirii în Biserică. Vezi Preoția.
Rugăciunea
Duhul Sfânt Se roagă în noi și ne învață să-I spunem lui Dumnezeu „Tată” (Romani 8, 15.26).
Darurile și roadele Duhului
Harul Duhului Sfânt nu este un lucru creat, ci lucrarea (energia) necreată a lui Dumnezeu, comună Sfintei Treimi, prin care Dumnezeu Însuși Se dăruiește nouă; Duhul Sfânt este Cel care ne-o împărtășește (vezi și Despre Dumnezeu-Tatăl). Harul este unul, dar se arată în multe feluri. Biserica vorbește despre:
- cele șapte daruri vestite de proorocul Isaia (Isaia 11, 2-3): duhul înțelepciunii, al înțelegerii, al sfatului, al tăriei, al cunoștinței, al bunei-credințe și al temerii de Dumnezeu;
- harismele, daruri deosebite date unora pentru zidirea Bisericii, precum proorocia sau vindecarea; ele sunt felurite, dar unul și același Duh le lucrează pe toate (1 Corinteni 12, 4-11);
- roadele Duhului, care se văd în viața celui care se lasă condus de Duhul (Galateni 5, 22-23). Ele nu sunt rezervate sfinților, ci sunt semnul unei vieți creștine sănătoase.
Harul nu lucrează însă fără noi. Dumnezeu nu silește pe nimeni; El ne cheamă, iar noi răspundem liber. Părinții numesc această lucrare împreună sinergie. Prin rugăciune, prin Taine, prin pocăință și prin fapte bune ne deschidem harului, iar el ne preface încet, din interior. Despre creșterea în bine vorbește și cateheza Despre virtuți.
Sfântul Serafim de Sarov spunea că scopul vieții creștine este dobândirea Duhului Sfânt. Nu este o țintă îndepărtată, pentru câțiva aleși, ci drumul fiecărui botezat: trupul nostru este templu al Duhului Sfânt (1 Corinteni 3, 16; 6, 19).
Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția; împotriva unora ca acestea nu este lege.
Întrebări frecvente
Cum mă pot ruga Duhului Sfânt?
Rugăciunea cea mai cunoscută este cea cu care încep slujbele: „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.” Ea se află în orice carte de rugăciuni.
De ce nu rostim Crezul cu „și de la Fiul”?
Pentru că Sinoadele Ecumenice l-au formulat astfel, după cuvântul lui Hristos din Ioan 15, 26, iar Biserica Ortodoxă păstrează neschimbat textul lor. Adaosul a apărut mai târziu, în Apus. Vorbim despre aceasta cu respect față de ceilalți creștini, dar cu fidelitate față de credința primită.
Ce este „hula împotriva Duhului Sfânt”?
Mântuitorul spune că hula împotriva Duhului nu se iartă (Matei 12, 31-32). Părinții înțeleg prin aceasta nu un cuvânt scăpat la necaz, ci împotrivirea încăpățânată față de harul lui Dumnezeu, până la sfârșit. Cine se teme că a căzut în acest păcat arată tocmai prin frica lui că nu s-a închis față de Dumnezeu. Vorbiți despre aceasta cu duhovnicul.
De ce Rusaliile țin două zile?
În Duminica Rusaliilor prăznuim Pogorârea Duhului Sfânt peste Apostoli, iar în lunea următoare, în calendarul Bisericii noastre, prăznuim Sfânta Treime, Care S-a descoperit deplin oamenilor odată cu venirea Duhului. În ziua Rusaliilor se săvârșește, de obicei îndată după Liturghie, Vecernia cu rugăciunile de plecare a genunchilor: după cincizeci de zile în care, de la Paști, nu am îngenuncheat în biserică, ne plecăm din nou genunchii, cerând ca Duhul Sfânt să Se pogoare și peste noi. Astfel Biserica ne ajută să ne bucurăm pe îndelete de darul primit. Despre praznice vedeți cateheza Despre sărbători.
Concluzie
Duhul Sfânt este Dumnezeu Care Se apropie de noi din interior. Prin El, Hristos nu rămâne doar o figură din trecut, ci Domnul viu al Bisericii; prin El, pâinea și vinul devin Trupul și Sângele Domnului; prin El, inima omului se schimbă și aduce roadă. A trăi creștinește înseamnă, în fond, a ne lăsa purtați de Duhul Sfânt.
Vă așteptăm la slujbele Bisericii, unde toate încep cu chemarea Lui: „Vino și Te sălășluiește întru noi”.
Surse și lecturi suplimentare
- Biblia sau Sfânta Scriptură, ediția Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Trimiterile din această cateheză: Facerea 1, 2; Isaia 11, 2-3; Matei 12, 31-32; 28, 19; Ioan 3, 5; 14, 26; 15, 26; 16, 13; Ioan 20, 22-23; Faptele Apostolilor 2, 1-4; 2, 41; 5, 3-4; 15, 28; Romani 8, 15.26; 1 Corinteni 2, 10-11; 3, 16; 6, 19; 12, 4-11; 2 Corinteni 13, 13; Galateni 5, 22-23.
- Simbolul credinței (Niceo-Constantinopolitan), articolul 8, formulat la Sinodul II Ecumenic (Constantinopol, 381).
- Sfântul Vasile cel Mare, Despre Duhul Sfânt.
- Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica (Expunere exactă a credinței ortodoxe), cartea I.
- Sfântul Serafim de Sarov, Convorbirea cu Motovilov despre scopul vieții creștine.
- Penticostarul: slujba Rusaliilor și Vecernia cu rugăciunile de plecare a genunchilor.
- Pr. prof. Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, vol. I și II.
