Sari la conținut

Morala creștină

Legea morală

Cum ne arată Dumnezeu voia Sa: legea scrisă în inimă, Legea dată prin Moise și Legea cea nouă a lui Hristos, care le împlinește pe toate în porunca iubirii.

10 minute de lectură
Legea morală
Cuprins
  1. De ce avem nevoie de lege
  2. Legea scrisă în inimă
  3. Legea Vechiului Testament: pedagog spre Hristos
  4. Legea cea nouă a lui Hristos
  5. Scopul legii: vindecarea și unirea cu Dumnezeu
  6. Legile Bisericii și legile statului
  7. Întrebări frecvente
  8. Concluzie
  9. Surse și lecturi suplimentare

Cuvântul „lege” ne duce de obicei cu gândul la tribunale, amenzi și paragrafe. Pentru credincios însă, legea lui Dumnezeu nu este un regulament rece, ci un drum arătat de un Tată care știe ce ne face bine. Așa cum un medic dă bolnavului sfaturi pentru vindecare, Dumnezeu ne dă poruncile Sale ca să ne păzească viața și să ne ducă spre El.

Această cateheză arată în ce feluri ne descoperă Dumnezeu voia Sa, cum se leagă Legea Vechiului Testament de Evanghelie și cum împlinim noi astăzi legea morală, nu din frică, ci din dragoste.

De ce avem nevoie de lege

Credința și dragostea nu rămân închise în inimă; ele se arată în fapte bune. Iar a face binele înseamnă, în cele din urmă, a face voia lui Dumnezeu. Ca să o putem face, trebuie mai întâi să o cunoaștem. De aceea Dumnezeu nu ne-a lăsat să bâjbâim, ci ne-a descoperit voia Sa în mai multe chipuri, pe care Biserica le numește legi.

Catehismul ortodox deosebește legile date de Dumnezeu de legile date de oameni:

  • Legea veșnică: planul înțelept și iubitor al lui Dumnezeu pentru toată creația, gândit din veșnicie și împlinit în timp prin purtarea Sa de grijă. Ea nu este o lege deasupra lui Dumnezeu, ci voia Lui cea bună. Din ea izvorăsc atât legile naturii, cât și legea morală.
  • Legea morală firească: cunoașterea binelui și a răului pe care Dumnezeu a sădit-o în sufletul fiecărui om.
  • Legea morală descoperită (pozitivă): voia lui Dumnezeu arătată limpede prin Revelație, în Vechiul și în Noul Testament.
  • Legile omenești: legile Bisericii (sfintele canoane și poruncile bisericești) și legile statului.

Legea scrisă în inimă

Încă înainte de orice carte sau poruncă scrisă, omul știe, în adâncul lui, că binele trebuie făcut și răul ocolit. Știe că a ucide un nevinovat, a minți sau a trăda este rău, iar a ajuta, a fi recunoscător și a spune adevărul este bine. Această cunoaștere nu vine din educație sau din obișnuință, ci de la Dumnezeu, Care a zidit omul după chipul Său.

Sfântul Apostol Pavel arată că și păgânii, care nu aveau Legea lui Moise, împlineau din fire unele lucruri ale Legii, pentru că fapta legii era scrisă în inimile lor, iar conștiința le dădea mărturie (Romani 2, 14-15). Sfântul Ioan Gură de Aur, în omiliile ținute poporului din Antiohia, învață la fel: Dumnezeu a pus în om de la început cunoașterea binelui și a răului.

Păcatul a întunecat această lege lăuntrică, dar nu a șters-o niciodată cu totul. De aceea, chiar și astăzi, oameni de credințe diferite se pot înțelege asupra multor lucruri bune. Pentru că însă glasul inimii a devenit nesigur, Dumnezeu a dat omului și o lege scrisă, limpede și fără îndoială.

Legea Vechiului Testament: pedagog spre Hristos

Pe Muntele Sinai, Dumnezeu a dat poporului ales, prin Moise, Legea Sa (Ieșirea 20). Ea cuprindea trei feluri de rânduieli: morale, despre ce este bine și rău; ceremoniale, despre jertfe, sărbători și cult; și civile, pentru viața poporului ca stat. Rânduielile ceremoniale erau o umbră a celor ce aveau să vină (Evrei 10, 1) și și-au aflat împlinirea în Jertfa lui Hristos; cele civile priveau poporul Israel din acea vreme.

Legile morale rămân însă pentru totdeauna, pentru că exprimă voia neschimbată a lui Dumnezeu. Ele sunt adunate în cele Zece Porunci, scrise pe două table: prima cuprinde datoriile față de Dumnezeu, a doua datoriile față de aproapele.

Sfântul Pavel spune că „Legea e sfântă și porunca e sfântă și dreaptă și bună” (Romani 7, 12). Ea nu putea însă, singură, să-l mântuiască pe om; îi arăta păcatul și îl pregătea pentru Mântuitorul. De aceea Apostolul o numește pedagog (în ediția sinodală: „călăuză”), adică însoțitorul care îl conduce pe copil până la învățător: Legea ne-a dus de mână spre Hristos, ca să ne îndreptăm din credință (Galateni 3, 24).

Să nu socotiți că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc.
— Matei 5, 17

Legea cea nouă a lui Hristos

Hristos nu desființează Legea, ci o duce la desăvârșire. În Predica de pe Munte, El arată că nu ajunge să nu ucizi, ci trebuie să nu te mânii pe fratele tău; nu ajunge să nu săvârșești adulter, ci trebuie să-ți păzești și privirea și gândul (Matei 5, 21-28). Legea cea nouă privește nu doar fapta, ci și inima din care pornește fapta.

Iată câteva trăsături prin care Legea Evangheliei o întrece pe cea veche:

  • Dă puterea de a o împlini: prin Jertfa lui Hristos și prin Sfintele Taine primim harul care ne ajută să biruim păcatul.
  • Este pentru toți oamenii, nu doar pentru un popor: în Hristos „nu mai este iudeu, nici elin” (Galateni 3, 28).
  • Lărgește iubirea până la vrăjmași (Matei 5, 44-48) și ne cheamă să biruim răul cu binele (Romani 12, 21).
  • Ne face fii, nu robi: nu ascultăm din frica pedepsei, ci din iubire față de Tatăl (Romani 8, 15; Galateni 4, 7).
  • Este veșnică: „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24, 35).

Toată această lege se adună într-o singură poruncă: iubirea de Dumnezeu și de aproapele (Matei 22, 37-40). Hristos o numește chiar „poruncă nouă”: „Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul” (Ioan 13, 34). Iar regula de aur o face ușor de pus în practică: „Toate câte voiți să vă facă vouă oamenii, asemenea și voi faceți lor” (Matei 7, 12).

Scopul legii: vindecarea și unirea cu Dumnezeu

În învățătura ortodoxă, legea morală nu este un contract în care omul strânge merite, iar Dumnezeu împarte răsplăți și pedepse. Poruncile sunt mai degrabă rânduiala de vindecare dată de Doctorul sufletelor: ele curăță inima de patimi și refac în om chipul lui Dumnezeu întunecat de păcat, ca să poată înainta spre asemănarea cu El. Ținta lor este ca omul să ajungă, prin har, părtaș la viața dumnezeiască, adică ceea ce Sfinții Părinți numesc îndumnezeire (2 Petru 1, 4).

De aceea Legea cea nouă nu este scrisă doar pe hârtie. Dumnezeu făgăduise prin proorocul Ieremia că Își va scrie legea în inimile oamenilor (Ieremia 31, 33; Evrei 8, 10), iar Apostolul vorbește despre „legea Duhului vieții în Hristos Iisus” (Romani 8, 2). Duhul Sfânt, primit la Botez și la Mirungere, ne dă puterea să împlinim poruncile, dar nu fără noi: harul lui Dumnezeu și voința liberă a omului lucrează împreună. Iubirea nu face rău aproapelui și de aceea este împlinirea legii (Romani 13, 10).

Sfântul Marcu Ascetul, în scrierile sale din Filocalie, învață că Hristos Se află ascuns în poruncile Sale: cine le împlinește cu credință nu câștigă un salariu, ci Îl află pe Hristos Însuși. Poruncile nu sunt deci un scop în sine, ci un drum spre întâlnirea cu El.

Cum împlinim legea lui Dumnezeu

Trei însușiri ale ascultării adevărate, după învățătura Bisericii.

În întregime

Nu alegem doar poruncile care ne convin. Cine calcă una singură se face vinovat față de toată Legea (Iacov 2, 10).

Neîncetat

Nu doar duminica sau în post, ci acasă, la serviciu, pe internet, în toate împrejurările vieții.

Cu bucurie

Din iubire, nu de silă: „jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară” (Matei 11, 30).

Legile Bisericii și legile statului

Pe lângă legea dată direct de Dumnezeu, există și legi date de oameni. Legile bisericești sunt rânduite de Biserică prin puterea primită de la Hristos, Care a spus Apostolilor: „Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă” (Luca 10, 16). Ele nu adaugă nimic străin legii lui Dumnezeu și nu o contrazic, ci o aplică vieții de zi cu zi. Cele mai importante sunt sfintele canoane ale Sinoadelor și cele nouă porunci bisericești, despre care vorbește o cateheză separată.

Și canoanele au un rost de vindecare, nu de pedeapsă. De aceea duhovnicul le aplică ținând seama de starea fiecăruia: uneori cu toată strictețea (acrivie), alteori cu pogorământ (iconomie), pentru folosul și mântuirea celui ce se pocăiește.

Legile statului privesc buna rânduială a societății. Creștinul le respectă cu conștiinciozitate, ca un bun cetățean, și se roagă pentru cei care conduc (Romani 13, 1-7; 1 Timotei 2, 1-2). Numai acolo unde o lege omenească ar cere lepădarea de credință sau săvârșirea unui păcat, rămâne valabil cuvântul Apostolilor: trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni (Faptele Apostolilor 5, 29).

Întrebări frecvente

Mai sunt valabile pentru noi Cele Zece Porunci?

Da. Hristos Însuși i-a spus tânărului bogat: „De vrei să intri în viață, păzește poruncile” (Matei 19, 17). În Noul Testament ele nu sunt înlăturate, ci adâncite și împlinite prin iubire.

De ce nu mai ținem toate rânduielile din Vechiul Testament?

Pentru că rânduielile de cult (jertfele de animale, tăierea împrejur, multe reguli de curăție) erau o pregătire și o umbră a lui Hristos. Când a venit Cel prefigurat, umbra și-a împlinit rostul. Poruncile morale însă rămân.

Ce fac dacă o lege a statului mi se pare că intră în conflict cu credința?

Asemenea cazuri sunt rare și trebuie judecate cu grijă, fără grabă. Vorbiți cu preotul; după îndrumarea duhovnicului veți afla cum să rămâneți credincios lui Dumnezeu și, în același timp, un cetățean cinstit.

Cum mă ajută legea morală la Spovedanie?

Poruncile sunt ca o oglindă: privindu-le, vedem unde ne-am abătut. Mulți credincioși își cercetează conștiința înainte de Spovedanie luând pe rând Cele Zece Porunci și Fericirile, după îndrumarea duhovnicului.

Concluzie

Legea lui Dumnezeu nu ne îngrădește libertatea, ci o păzește, așa cum balustrada unui pod nu împiedică drumul, ci ferește de cădere. Scrisă mai întâi în inimă, apoi pe table de piatră, ea a fost scrisă în cele din urmă în viața lui Hristos, Care a împlinit-o desăvârșit din iubire. De aceea creștinismul a fost numit pe drept „religia iubirii”.

A trăi după legea morală înseamnă a-I răspunde lui Dumnezeu cu încredere: „Fie voia Ta”, în lucrurile mari și în cele mărunte ale fiecărei zile.

Surse și lecturi suplimentare

  • Biblia sau Sfânta Scriptură, ediția Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Trimiterile din această cateheză: Ieșirea 20; Ieremia 31, 33; Matei 5, 17; 5, 21-28; 5, 44-48; 7, 12; 11, 30; 19, 17; 22, 37-40; 24, 35; Luca 10, 16; Ioan 13, 34; 14, 21; Faptele Apostolilor 5, 29; Romani 2, 14-15; 7, 12; 8, 2; 8, 15; 12, 21; 13, 1-7; 13, 10; Galateni 3, 24; 3, 28; 4, 7; 1 Timotei 2, 1-2; Evrei 8, 10; 10, 1; Iacov 2, 10; 2 Petru 1, 4.
  • Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la statui (Omilia a XII-a către poporul din Antiohia).
  • Sfântul Marcu Ascetul, Despre legea duhovnicească și Despre cei ce cred că se îndreptează din fapte, în Filocalia, vol. I, trad. Pr. Dumitru Stăniloae.
  • Mărturisirea de credință a Bisericii Ortodoxe (Petru Movilă), partea a III-a.