Sari la conținut

Creștinul în lume

Lumea și datoriile creștinului față de lume

Lumea este darul lui Dumnezeu, iar omul este chemat să o păstreze, să o lucreze și să o aducă înapoi Creatorului cu mulțumire. Ce înseamnă să trăim „în lume, dar nu din lume”: grija față de natură, munca, cultura și mărturia de fiecare zi.

8 minute de lectură
Lumea și datoriile creștinului față de lume
Cuprins
  1. Creația, darul lui Dumnezeu
  2. Grija față de creație și munca omului
  3. Cultura, știința și frumusețea
  4. În lume, dar nu din lume
  5. Întrebări frecvente
  6. Concluzie
  7. Surse și lecturi suplimentare

Cuvântul „lume” are în Sfânta Scriptură două înțelesuri. Uneori înseamnă tot ce a făcut Dumnezeu: cerul, pământul, oamenii, „lumea pe care Dumnezeu așa a iubit-o” (Ioan 3, 16). Alteori înseamnă felul de a trăi care L-a uitat pe Dumnezeu și se închide în sine: mândria, lăcomia, goana după plăcere. Creștinul iubește lumea în primul sens și se ferește de ea în al doilea.

Această cateheză arată ce datorăm lumii în care trăim: cum o privim, cum o lucrăm și cum putem fi în mijlocul ei martori ai lui Hristos.

Creația, darul lui Dumnezeu

Prima pagină a Bibliei se încheie cu o privire plină de bucurie: Dumnezeu a privit toate câte a făcut și erau „bune foarte” (Facerea 1, 31). Lumea nu este rea și nu este o închisoare pentru suflet. Este casa pregătită de Dumnezeu pentru om și semn al dragostei Lui. Psalmistul se minunează: „Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înțelepciune le-ai făcut!” (Psalmul 103, 25), psalm pe care Biserica îl citește la începutul fiecărei Vecernii.

Pentru că este dar, lumea nu este a noastră în sensul că am putea face cu ea orice vrem. „Al Domnului este pământul și plinirea lui” (Psalmul 23, 1). Noi o primim, ne bucurăm de ea și o aducem înapoi lui Dumnezeu cu mulțumire. Acest lucru îl facem la fiecare Liturghie, când preotul înalță pâinea și vinul, roade ale pământului și ale muncii omului, cu cuvintele: „Ale Tale dintru ale Tale, Ție Îți aducem”.

Părintele Dumitru Stăniloae a arătat frumos că lumea este un dar prin care Dumnezeu ne vorbește, iar omul este chemat să răspundă cu darul mulțumirii, ca un preot al creației. Prin păcat, creația a fost supusă stricăciunii și „suspină” împreună cu noi, așteptând eliberarea (Romani 8, 19-22). Hristos a venit să înnoiască totul, iar nădejdea noastră este un „cer nou și pământ nou” (Apocalipsa 21, 1), nu sfârșitul lumii ca pierdere, ci schimbarea ei la față.

De aceea Biserica binecuvântează apa, roadele, casele, câmpurile și uneltele de lucru, prin ierurgii și prin Aghiasmă: nu pentru că ar fi magice, ci pentru că totul este chemat să fie sfințit și pus în legătură cu Dumnezeu.

Și a privit Dumnezeu toate câte a făcut și iată erau bune foarte.
— Facerea 1, 31

Grija față de creație și munca omului

Încă din rai, Dumnezeu l-a așezat pe om în grădină ca să o lucreze și să o păzească (Facerea 2, 15). Omul nu este stăpânul despotic al naturii, ci un iconom, un administrator căruia i s-a încredințat ceva prețios. Risipa, distrugerea fără rost a vietăților, poluarea și lăcomia care sleiește pământul sunt păcate față de darul lui Dumnezeu și față de cei care vin după noi. Lucruri simple fac parte din această grijă: să nu aruncăm mâncarea, să folosim cu măsură, să ne bucurăm de natură fără să o stricăm, să-i învățăm pe copii să respecte animalele și plantele. Sfântul Isaac Sirul descrie inima milostivă ca pe o inimă care arde de iubire pentru toată făptura: pentru oameni, pentru păsări, pentru animale și chiar pentru cei care ne fac rău.

La fel, munca nu este un blestem, ci o chemare. Mântuitorul Însuși a lucrat cu mâinile Sale în casa din Nazaret, iar Sfântul Apostol Pavel își câștiga pâinea cu munca sa și le cerea creștinilor să nu trăiască în lenevie (2 Tesaloniceni 3, 7-12). Prin muncă cinstită ne întreținem familia, îi ajutăm pe cei în nevoie și punem în valoare darurile primite. Munca făcută cu conștiinciozitate, fără înșelăciune, cu respect pentru colegi și cu rugăciune la început și la sfârșit, devine și ea un fel de slujire.

Biserica ne cere însă să nu ne lăsăm înghițiți de muncă. Duminica și sărbătorile sunt zile date lui Dumnezeu, familiei și odihnei. Cine lucrează fără oprire ajunge să uite pentru ce trăiește.

Cum ne purtăm față de lume

Patru atitudini care se sprijină una pe alta.

Mulțumire

Primim totul ca dar: hrana, sănătatea, frumusețea naturii. Rugăciunea dinainte și de după masă ne amintește zilnic acest lucru.

Grijă și măsură

Folosim lucrurile fără risipă și lăsăm celor de după noi un pământ locuibil.

Muncă cinstită

Lucrăm conștiincios, fără înșelăciune, și din roadele muncii îi ajutăm și pe alții.

Cultură și frumusețe

Prețuim tot ce este adevărat, curat și frumos în cultura oamenilor, și alegem cu discernământ ce citim și ce privim.

Cultura, știința și frumusețea

Darurile minții, ale mâinilor și ale talentului vin tot de la Dumnezeu. Biserica Ortodoxă a născut ea însăși o cultură bogată: icoane, arhitectură, muzică psaltică, poezia imnelor, scrierile Sfinților Părinți. Mulți dintre Părinți, precum Sfântul Vasile cel Mare, au învățat științele și literatura vremii lor și i-au îndemnat pe tineri să culeagă din ele, ca albinele din flori, ceea ce este bun și folositor.

Creștinul nu se teme de știință și de cultură, ci le primește cu recunoștință, cu discernământ. Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să cugetăm la tot ce este adevărat, cinstit, drept, curat și vrednic de iubit (Filipeni 4, 8). Același discernământ ne ajută în fața ecranelor și a rețelelor de socializare: nu tot ce ni se oferă ne zidește sufletul. Alegem ce citim, ce ascultăm și ce privim, așa cum alegem ce mâncăm.

În lume, dar nu din lume

În rugăciunea de la Cina cea de Taină, Mântuitorul nu I-a cerut Tatălui să-i scoată pe ucenici din lume, ci să-i păzească de cel rău, pentru că ei nu sunt din lume, așa cum nici El nu este din lume (Ioan 17, 15-16). Creștinul nu fuge de lume și nici nu se topește în ea. Trăiește printre ceilalți oameni, își face meseria, își crește copiii, are vecini și prieteni, dar inima lui este ațintită spre Împărăția lui Dumnezeu.

O scriere creștină din primele veacuri, Epistola către Diognet, descrie frumos această situație: creștinii nu se deosebesc de ceilalți oameni prin țară, limbă sau îmbrăcăminte, trăiesc după obiceiurile locului, dar viața lor arată o altă cetățenie, cea din cer. Același text spune că ceea ce este sufletul în trup, aceea sunt creștinii în lume.

Mântuitorul ne-a numit „sarea pământului” și „lumina lumii” (Matei 5, 13-14). Sarea nu se vede, dar dă gust; lumina nu se arată pe sine, ci arată celelalte lucruri. Tot așa, mărturia noastră nu stă în cuvinte mari, ci în cinste, bunătate, răbdare și pace. Lumina noastră trebuie să lumineze înaintea oamenilor, ca văzând faptele bune să-L slăvească pe Tatăl din ceruri (Matei 5, 16). Iar când întâlnim neînțelegere sau batjocură pentru credința noastră, nu răspundem cu răutate, ci cu blândețe și cu rugăciune.

Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzești pe ei de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume.
— Ioan 17, 15-16

Întrebări frecvente

Dacă lumea este bună, de ce spune Scriptura să nu iubim lumea?

Când Sfântul Apostol Ioan ne îndeamnă să nu iubim lumea (1 Ioan 2, 15-17), se gândește la pofta trupului, pofta ochilor și trufia vieții, nu la creația lui Dumnezeu. Iubim oamenii și lumea făcută de Dumnezeu, dar nu ne lipim inima de păcat și de lucrurile trecătoare.

Am voie să lucrez duminica?

Mulți oameni lucrează duminica în spitale, în îngrijire, în transport sau în servicii de care depind ceilalți. Unde se poate, păstrăm duminica pentru Liturghie, familie și odihnă. Acolo unde munca nu poate fi evitată, căutăm, după îndrumarea duhovnicului, alte momente pentru rugăciune și pentru participarea la slujbe.

Pot participa la sărbătorile și petrecerile colegilor sau vecinilor?

Prietenia și bunele relații cu cei din jur sunt un bun creștinesc. Putem lua parte la ocaziile lor cu bucurie, păstrând măsura și ținând seama de post și de conștiința noastră. Pentru situații concrete, întrebați după îndrumarea duhovnicului.

Cum pot fi martor al credinței la serviciu, fără să-i deranjez pe alții?

Mai ales prin felul în care lucrați și vă purtați: cinste, punctualitate, cuvânt bun, ajutor dat colegilor, refuzul bârfei. Când cineva vă întreabă despre credință, răspundeți simplu și cu blândețe (1 Petru 3, 15) și invitați-l, dacă dorește, la o slujbă.

Concluzie

Creștinul privește lumea cu ochii lui Dumnezeu: ca pe un dar de primit cu mulțumire, ca pe o grădină de lucrat cu grijă și ca pe un loc unde Hristos trebuie făcut cunoscut. Nu fugim de lume și nu ne pierdem în ea, ci încercăm să fim în mijlocul ei puțină sare și puțină lumină.

Din Liturghia de duminică primim puterea de a trăi astfel în fiecare zi a săptămânii.

Surse și lecturi suplimentare

  • Biblia sau Sfânta Scriptură, ediția Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Trimiterile din această cateheză: Facerea 1, 31; 2, 15; Psalmii 23, 1; 103, 25; Matei 5, 13-14. 16; Ioan 3, 16; 17, 15-16; Romani 8, 19-22; Filipeni 4, 8; 2 Tesaloniceni 3, 7-12; 1 Petru 3, 15; 1 Ioan 2, 15-17; Apocalipsa 21, 1.
  • Epistola către Diognet, capitolele V-VI, în colecția „Scrierile Părinților Apostolici”.
  • Sfântul Vasile cel Mare, Omilia către tineri: cum să folosească scrierile autorilor păgâni.
  • Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur (exclamarea „Ale Tale dintru ale Tale”).
  • Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință (despre inima milostivă).
  • Pr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 1 (despre lume ca dar al lui Dumnezeu).