Sari la conținut

Viața duhovnicească

Despre nădejdea creștină

Nădejdea este virtutea prin care așteptăm cu încredere bunătățile făgăduite de Dumnezeu. Ce nădăjduim, pe ce se sprijină nădejdea și cum o păzim de deznădejde și de încrederea nesocotită.

10 minute de lectură
Despre nădejdea creștină
Cuprins
  1. Ce este nădejdea creștină
  2. Ce nădăjduim
  3. Pe ce se sprijină nădejdea: ancora sufletului
  4. Nădejdea și frica de Dumnezeu
  5. Roadele nădejdii și cum o întărim
  6. Întrebări frecvente
  7. Concluzie
  8. Surse și lecturi suplimentare

Fiecare om trăiește așteptând ceva: o veste bună, vindecarea unei boli, împăcarea cu cineva drag, un viitor mai liniștit pentru copii. Fără nicio așteptare, viața devine apăsătoare. Creștinul cunoaște însă o așteptare mai adâncă decât toate acestea, care nu se sprijină pe noroc sau pe puterile omenești, ci pe credincioșia lui Dumnezeu: nădejdea.

Crezul se încheie cu cuvintele „Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie”. După ce am mărturisit ce credem, mărturisim și ce așteptăm. Această cateheză arată ce este nădejdea creștină, ce nădăjduim, pe ce se sprijină nădejdea noastră și cum o putem păstra vie în încercări.

Ce este nădejdea creștină

Nădejdea este una dintre cele trei virtuți pe care Sfântul Apostol Pavel le pune împreună: „Și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea” (1 Corinteni 13, 13). Ele se numesc virtuți dumnezeiești (sau teologice), pentru că au ca țintă pe Dumnezeu Însuși și sunt sădite în noi de harul Lui, la Botez.

Nădejdea creștină este așteptarea plină de încredere a bunătăților pe care Dumnezeu le-a făgăduit celor ce Îl iubesc și împlinesc voia Lui. În ea se unesc două lucruri: dorința, adică sufletul care tinde spre un bine încă neprimit, și încrederea că acest bine va veni cu adevărat, pentru că Cel ce l-a făgăduit nu minte.

Credința și nădejdea sunt strâns legate. Credința ne arată ce a făgăduit Dumnezeu; nădejdea ne face să așteptăm aceste făgăduințe ca pe niște lucruri sigure, ca și cum le-am avea deja. Credința este rădăcina, nădejdea este ramura care crește din ea, iar rodul amândurora este dragostea. Dreptul Simeon a așteptat ani îndelungați să vadă pe Hristos, pentru că așa îi descoperise Duhul Sfânt (Luca 2, 25-26); bătrân fiind, nu a încetat să nădăjduiască, iar nădejdea lui nu a fost înșelată.

Ce nădăjduim

Nădejdea creștină nu este o așteptare vagă că „totul va fi bine”. Ea are un conținut precis: făgăduințele lui Dumnezeu, pe care Sfânta Scriptură le arată limpede.

  • Viața veșnică și învierea. Aceasta este făgăduința cea mai mare (1 Ioan 2, 25). Hristos a spus că în casa Tatălui sunt multe locașuri și că merge să ne pregătească loc (Ioan 14, 2), iar la sfârșitul veacurilor toți morții vor învia (Ioan 5, 28-29). Despre acestea vedeți cateheza Despre viața viitoare.
  • Harul Duhului Sfânt, fără de care nu ne putem mântui, pentru că Dumnezeu „voiește ca toți oamenii să se mântuiască” (1 Timotei 2, 4).
  • Iertarea păcatelor pentru cel ce se pocăiește. Pilda fiului risipitor (Luca 15, 11-32) și tâlharul de pe cruce, căruia Hristos i-a spus „astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23, 43), ne arată că ușa pocăinței nu se închide cât trăim.
  • Ajutorul în necazuri și cele de trebuință vieții. Tatăl ceresc știe de ce avem nevoie (Matei 6, 31-32). Ajutorul Lui poate întârzia după socoteala noastră, dar nu lipsește.
  • Ascultarea rugăciunii făcute în numele lui Hristos (Ioan 14, 14), cu încredere că Dumnezeu ne dă ceea ce ne este cu adevărat de folos.
Pe care o avem ca o ancoră a sufletului, neclintită și tare, intrând dincolo de catapeteasmă.
— Evrei 6, 19

Pe ce se sprijină nădejdea: ancora sufletului

Epistola către Evrei numește nădejdea „ancoră a sufletului” (Evrei 6, 19). Imaginea este bine aleasă. Ancora nu oprește furtuna și nu liniștește valurile, dar ține corabia pe loc, ca să nu fie aruncată pe stânci. La fel, nădejdea nu ne scutește de necazuri, dar ne ține legați de Dumnezeu în mijlocul lor. Iar ancora noastră nu este aruncată în nisipul mișcător al lumii acesteia, ci intră „dincolo de catapeteasmă”, adică acolo unde a intrat Hristos înaintea noastră, în cer.

Temelia nădejdii este deci Dumnezeu Însuși. Noi nădăjduim pentru că:

  • Dumnezeu este credincios și Își ține cuvântul: „Să ținem mărturisirea nădejdii cu neclintire, pentru că credincios este Cel ce a făgăduit” (Evrei 10, 23).
  • Dumnezeu este iubire (1 Ioan 4, 8). Cel ce nu L-a cruțat pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, nu ne va lipsi de celelalte (Romani 8, 32).
  • Dumnezeu este atotputernic, iar „la Dumnezeu nimic nu este cu neputință” (Luca 1, 37).
  • Hristos a înviat. Învierea Lui este începutul și chezășia învierii noastre.

Nădejdea nu ne scutește însă de osteneală. Cine nădăjduiește în Dumnezeu nu stă cu mâinile încrucișate: lucrează, se îngrijește de sănătate, caută ajutor la medic, își face datoria, dar Îi lasă lui Dumnezeu „toată grija”, „căci El are grijă” de noi (1 Petru 5, 7).

Nădejdea și frica de Dumnezeu

Nădejdea sănătoasă merge mână în mână cu frica de Dumnezeu. Nu este vorba de spaimă, ci de grija de a nu-L pierde pe Dumnezeu prin păcat. Apostolul ne îndeamnă: „cu frică și cu cutremur lucrați mântuirea voastră” (Filipeni 2, 12). Mila lui Dumnezeu ne dă curaj; dreptatea Lui ne ține treji. Ca o barcă vâslită cu două vâsle, sufletul înaintează drept numai dacă le folosește pe amândouă; cu una singură se învârte pe loc.

De aceea pot nădăjdui cu temei toți cei care se străduiesc să împlinească poruncile lui Dumnezeu și, la fel, păcătosul care se pocăiește. Nu pot nădăjdui însă cei care vor să rămână în păcat și așteaptă, totuși, să fie mântuiți: „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Matei 7, 21).

Păcatele împotriva nădejdii

Nădejdea poate fi rănită în două feluri opuse: prin prea puțină încredere în Dumnezeu sau printr-o încredere fără temei. Iată cum se arată aceste căderi.

Deznădejdea

Omul crede că păcatele lui sunt prea mari ca să fie iertate sau că Dumnezeu nu-l mai poate ajuta. Așa a căzut Iuda: s-a căit, dar nu a mai nădăjduit în iertare. Petru s-a lepădat și el, dar a plâns și a crezut în mila Domnului.

Încrederea nesocotită

Omul păcătuiește liniștit, spunând că „Dumnezeu e bun și iartă”, și amână mereu pocăința. El se bizuie pe milă, dar uită de dreptate: „dacă nu vă veți pocăi, toți veți pieri la fel” (Luca 13, 3).

Bizuirea doar pe sine

Omul își pune toată nădejdea în bani, în puterea sau în priceperea lui, ori în oameni, și uită de Dumnezeu. Petru a spus cu încredere că nu se va lepăda niciodată, și tocmai atunci a căzut (Matei 26, 33-35).

Ispitirea lui Dumnezeu

Omul se aruncă fără rost în primejdii și cere de la Dumnezeu minuni pe care nu le-a făgăduit. Hristos Însuși a respins această ispită în pustie (Matei 4, 5-7).

Roadele nădejdii și cum o întărim

Nădejdea dă sufletului putere să rabde. Sfântul Apostol Pavel, care a trecut prin bătăi, închisori și naufragii, socotea că „pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi” (Romani 8, 18). Dreptul Iov, în mijlocul suferinței, mărturisea că Răscumpărătorul său este viu (Iov 19, 25). Sfinții mucenici au mers la moarte cu pace, pentru că nădăjduiau în înviere. Prin nădejde, spune Apostolul, „ne-am mântuit” (Romani 8, 24): ea ne face să trăim de pe acum în lumina Împărăției.

Ca orice virtute, nădejdea crește prin lucrare. Câteva mijloace o întăresc:

  • Rugăciunea stăruitoare, mai ales în clipele grele. Sfântul Ioan Scărarul socotea rugăciunea o armă împotriva deznădejdii.
  • Spovedania, prin care ne ridicăm după cădere și primim iertarea.
  • Sfânta Împărtășanie, prin care Hristos rămâne în noi și noi în El (Ioan 6, 56).
  • Citirea Scripturii și a Vieților Sfinților, care ne arată cum a lucrat Dumnezeu în viața celor ce au nădăjduit în El.
  • Pomenirea binefacerilor lui Dumnezeu din propria viață: cine își aduce aminte cum a fost ajutat ieri nădăjduiește mai ușor mâine.

Biserica ne învață nădejdea și prin rugăciunile ei. În Ceaslov, la Pavecerniță, spunem: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt; Treime Sfântă, slavă Ție”. Tot acolo ne rugăm Maicii Domnului: „Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub acoperământul tău”. Nădejdea în rugăciunile Maicii Domnului și ale sfinților nu o înlocuiește pe cea în Dumnezeu, ci ne duce la El. Iar Mărturisirea ortodoxă a Sfântului Petru Movilă tâlcuiește nădejdea pornind de la rugăciunea Tatăl nostru și de la Fericiri: cine se roagă cum ne-a învățat Hristos învață, de fapt, să nădăjduiască.

Iar nădejdea nu rușinează, pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă.
— Romani 5, 5

Întrebări frecvente

Am făcut un păcat foarte greu. Mai pot nădăjdui?

Da. Mila lui Dumnezeu este mai mare decât orice păcat. Hristos l-a primit pe tâlharul de pe cruce și pe fiul risipitor. Cel mai important pas este Spovedania sinceră; duhovnicul vă va arăta, după îndrumarea lui, calea de urmat.

M-am rugat mult și nu am primit ce am cerut. Înseamnă că nădejdea mea a fost zadarnică?

Nu. Dumnezeu ascultă orice rugăciune, dar răspunde ca un părinte înțelept: uneori dă îndată, alteori mai târziu, alteori dă altceva, mai de folos pentru mântuire. Nădejdea nu înseamnă să primim tot ce vrem, ci să ne încredem că Dumnezeu ne dă ce este bine.

Este greșit să-mi fie frică de moarte?

Frica de moarte este omenească; chiar Hristos S-a întristat în Grădina Ghetsimani. Nădejdea nu șterge dintr-odată această frică, dar o luminează: știm că moartea nu are ultimul cuvânt, pentru că Hristos a înviat.

Cum îl pot ajuta pe cineva apropiat care și-a pierdut nădejdea?

Mai întâi prin prezență, răbdare și rugăciune pentru el, fără reproșuri. Încurajați-l să vorbească cu un preot și, când este cazul, să caute și ajutor medical. Dacă apar gânduri de sinucidere, nu așteptați: sunați la 112 sau la TelefonSeelsorge (0800 111 0 111 sau 0800 111 0 222, gratuit, zi și noapte). Nădejdea se transmite adesea mai mult prin dragoste decât prin argumente.

Concluzie

Nădejdea creștină nu este optimism și nici o simplă dorință. Este încrederea liniștită a copilului în Tatăl său, întemeiată pe cuvântul lui Dumnezeu și pe Învierea lui Hristos. Ea ne ține pe linia de plutire în furtunile vieții, ne ridică după cădere și ne face să privim spre Împărăția ce va să vină. Credința ne arată calea, nădejdea ne dă puterea să mergem pe ea, iar dragostea ne unește cu Dumnezeu chiar de acum.

Surse și lecturi suplimentare

  • Biblia sau Sfânta Scriptură, ediția Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Trimiterile din această cateheză: Iov 19, 25; Matei 4, 5-7; 6, 31-32; 7, 21; 26, 33-35; Luca 1, 37; 2, 25-26; 13, 3; 15, 11-32; 23, 43; Ioan 5, 28-29; 6, 56; 14, 2; 14, 14; Romani 5, 5; 8, 18; 8, 24; 8, 32; 1 Corinteni 13, 13; Filipeni 2, 12; 1 Timotei 2, 4; Evrei 6, 19; 10, 23; 1 Petru 5, 7; 1 Ioan 2, 25; 4, 8.
  • Sfântul Ioan Scărarul, Scara.
  • Simbolul de credință niceo-constantinopolitan, articolele 11 și 12.
  • Sfântul Petru Movilă, Mărturisirea ortodoxă, partea a II-a (despre nădejde).
  • Ceaslovul: Pavecernița (rugăciunea Sfântului Ioanichie și „Toată nădejdea mea”).