Sari la conținut

Lectură duhovnicească

Pilde

Toate pildele publicate, în ordinea lor originală.

  • Niciun loc fără Dumnezeu

    Un păgân îi puse odată preotului Josua următoarea întrebare: `De ce a ales Dumnezeu tocmai o tufă de mărăcini, unde să vorbească cu Moise?`. Preotul răspunse:…

  • Dumnezeu este prezent

    Un înțelept, ca să-l convingă pe fiul său că Dumnezeu e prezent în lume, îi spuse într-o zi: „Pune sarea asta într-o farfurie plină cu apă, apoi mâine vino din…

  • Legenda celor doi pițigoi

    Într-o pădure se aflau doi pițigoi, care trăiau fericiți în acel loc pentru că aveau de toate. Dar trecu repede timpul, se făcu toamnă și în cele din urmă veni…

  • Coșul de nuiele

    Un tânăr, care se străduise foarte mult timp să învețe să se roage, își dădu seama că experiența rugăciunii nu avea niciun efect asupra lui. Ba mai mult,…

  • A înseta după Dumnezeu

    Cum poți să-l faci pe un măgar să bea dacă nu-i este sete? Și cum poți să-l faci pe un om să-i fie sete după Dumnezeu, dacă și-a pierdut această sete și dacă…

  • Ceva nu este în regulă!

    Ochiul spuse într-o zi: `În spatele acestor văi, în negura albăstrie, văd un munte. Nu-i așa că-i frumos?`. Urechea pândi și, după o clipă, spuse: `Unde se…

  • Încrederea în prezența tatălui

    Într-un spital se afla un băiețel care trebuia să fie operat. Tatăl său îl adusese la spital și acum căuta să-l încurajeze pe micuț. „Tată, strigă băiețelul,…

  • Mulțumim pentru ajutorul Domnului

    Doi fermieri americani, care locuiau la distanță mare unul de celălalt, s-au pus de acord: Ne vom întâlni în cutare timp și în cutare loc. Amândoi aveau de…

  • Puterea ascunsă

    Într-o legendă se povestește că un rege îl vizită odinioară la chilia sa pe bătrânul și învățatul monah Paulinus, ca să-i ceară un sfat. Regele stătea mirat în…

  • Rugăciunea unui copil și a tatălui său

    Un copil primi în dar un joc cu cuburi. Încercă să facă o casă: când îi rămâneau cuburi, când îi erau prea puține. Tatăl îl primi la el și-l ajută la făcutul…

  • Gestul iubitor al bătrânei

    O bătrânică mergea cu greutate prin parcul unui oraș. Drumul ei o conduse la un teren de joacă. Mulți copii se jucau acolo. Cei mai mulți dintre ei alergau…

  • Povestea vacii și a porcului

    Un bogat se plânse odată la prietenul său: `Oamenilor nu le place de mine, mă numesc zgârcit și hapsân, cu toate că în testamentul meu am lăsat scris ca averea…

  • Voi sunteți lumina lumii

    Un preot ortodox renumit, din Rusia, pe nume Filaret, a fost invitat într-un oraș din America pentru a vorbi locuitorilor săi. Acceptând invitația, merse și a…

  • Țânțarul salvator

    Într-o zi caldă de vară un țânțar zbura de ici-colo prin văzduh fără nicio țintă precisă. Nu departe, sub un copac, dormea liniștit un om. Țânțarul îl văzu,…

  • Flacăra cea sfântă

    Un om auzi odată că într-un loc îndepărtat arde o flacără sfântă. Porni la drum pentru a aduce acasă această luminiță. Se gândi că cine are acea lumină va trăi…

  • Omul bun la suflet

    Când construiseră orașul, oamenii s-au adunat și și-au prezentat reciproc operele mâinilor lor. Un om bun la suflet merse ziua întreagă cu ceilalți oameni, de…

  • Legea superioară

    Era într-un cartier sărac și suprapopulat din sudul orașului Manhattan. Un bărbat trăia împreună cu fiul său bolnav în apartamentul închiriat al medicului…

  • Despre ulciorul care era din ce în ce mai valoros

    Cu mulți ani în urmă a fost odată o mare secetă pe pământ: toate fluviile și fântânile au secat, toți copacii, arbuștii și pășunile s-au uscat și oameni și…

  • Iubirea poate da curaj pentru a trăi

    Un medic de țară îi însoțește pe colegii săi de serviciu până la ușă. Nici ei n-au putut să-l ajute. Jean, unicul său copil, bolnav de difterie, va muri peste…

  • Te-am creat pe tine

    În drumul său prin pădure, un om a văzut o vulpe care își pierduse picioarele. El se mira cum de a putut să supraviețuiască acest animal. Apoi a văzut un tigru…

  • Iubirea

    „Prietenul meu nu s-a întors de pe câmpul de luptă, dle ofițer. Permiteți-mi să-l caut și să-l aduc înapoi”, insistă un soldat. „Nu se poate, spuse ofițerul,…

  • Dumnezeu are nevoie de oameni

    Veni o furtună puternică și Domnul Dumnezeu permise ca râurile să iasă din matcă. Peste tot se zicea că țara este sub apă. Printre cei cărora apa le-a inundat…

  • Esențialul

    Într-o anecdotă se povestește cum un rege tânăr și dornic de cunoaștere le-a poruncit învățaților din țara sa să adune în scris toate valorile științifice din…

  • Oaia cea neagră

    A fost odată o oiță neagră. Toate celelalte oi de la turmă erau albe. Sau ele ziceau că sunt albe, în realitate erau mai degrabă de culoare gri. Acestei oițe…

  • Satul fără reguli

    Lumea din sat era sătulă de reguli. Totul era prescris: Când era trezirea, când trebuia să se meargă la serviciu, când era zi de duminică și zi de lucru.…

  • A iubi pe toți oamenii

    În timpul uneia din plimbările sale, marele poet rus Dostoievski (1821-1881) a fost bătut de un bețiv. La poliție, el a rugat să-l elibereze pe vinovat căci îl…

  • Contează cum le spui!

    Un rege visase că își va pierde toți dinții. Imediat după ce se trezise, îl întrebă pe un tâlcuitor ce vrea să însemne acest vis. `O, ce nefericire mare,…

  • Cea mai bună soluție

    Un băiețel care se afla în vizită la bunicul său, găsi o broască țestoasă și începu să o studieze. În acel moment, broasca se retrase în carapacea ei, iar…

  • Răspunde răului cu bine

    Un preot îi iubea nespus de mult pe săraci. Într-o zi merse într-un salon de oaspeți pentru a cerși bani pentru cei nevoiași. Ajunse și la un bărbat care ura…

  • Șopârla

    Un călător, care era entuziasmat și interesat de lumea a treia, experimentă șocul culturilor. Deodată totul îl împovăra: clima, alte condiții de cazare și…